Leonardo DiCaprio, martor într-un proces în care un fost membru Fugees este acuzat de conspirație criminală

Leonardo DiCaprio, martor într-un proces în care un fost membru Fugees este acuzat de conspirație criminală
Leonardo DiCaprio ajutat de o prezentatoare să devină soț și tată
Publicat: 12/10/2022, 15:48

Leonardo DiCaprio s-ar afla pe lista martorilor în viitorul proces al membrului Fugees Pras Michel.

Michel urmează să fie judecat, începând cu 4 noiembrie, la Washington, după ce a fost pus sub acuzare pentru că a făcut lobby ilegal administrației Donald Trump, în numele Guvernului chinez, și pentru că a oferit ilegal contribuții administrației Barack Obama.

La începutul acestui an, au apărut speculații conform cărora Fugees și-a anulat turneul prin care marca 25 de ani de la lansarea celui de-al doilea album, „The Score”, nu din cauza problemelor legate de COVID, așa cum s-a anunțat inițial, ci din cauza celor legale cu care se confrunta Michel.

Leonardo DiCaprio și un fost șef de cabinet al Casei Albe, pe lista martorilor

O anchetă publicată pe 29 august de Puck News a detaliat acuzațiile aduse lui Michel pentru presupusul său rol într-o presupusa conspirație criminală din jurul fondului suveran malaysian 1 Malaysia Development Berhad (1MDB) și pedeapsa semnificativă cu închisoarea pe care Michel o riscă pentru legăturile sale cu omul de afaceri fugar Jho Low.

Din lista martorilor care vor fi chemați la proces, potrivit unor informații apărute în presa americană, ar face parte fostul șef de cabinet al Casei Albe John Kelly, fostul consilier pentru securitate națională H.R. McMaster, dar și Leonardo DiCaprio.

Actorul, al cărui film din 2013 „The Wolf Of Wall Street” a primit o finanțare care ar fi fost furată din fondul suveran din Malaysia, a fost deja chestionat în fața unui mare juriu, în cazul 1MDB aflat în derulare.

Jho Low este căutat în prezent de autorități pentru că ar fi controlat furtul a aproximativ 4,5 miliarde de dolari americani din 1MDB, în propriile conturi personale. Low a negat de mult acuzațiile.

În rechizitoriu se arată că Michel a facilitat transferul a aproximativ 21,6 milioane de dolari pentru Low, „cu scopul de a canaliza sume importante de bani către alegerile prezidențiale din Statele Unite”. Acționând în numele lui Low, Michel este acuzat că a încercat să influențeze două administrații prezidențiale americane – prin direcționarea a 865.000 de dolari prin „donatori de paie” în campania de realegere a lui Barack Obama, din 2012, și prin lobby pentru ca Trump să-l trimită înapoi în China pe disidentul chinez Guo Wengui.

Potrivit rechizitoriului, Michel a fost plătit cu cel puțin 8 milioane de dolari pentru cooperarea cu Low și i s-au promis încă 75 de milioane de dolari dacă ar putea opri o investigație a Departamentului de Justiție privind 1MDB.

Puck News relatează că Michel ar fi refuzat să încheie o înțelegere în care să pledeze vinovat pentru o acuzație de obstrucționare a justiției, pentru care ar fi primit 16 luni de închisoare. 

CITEȘTE ȘI: Christian Bale spune că își datorează cariera rolurilor respinse de Leonardo DiCaprio

Timothée Chalamet dezvăluie care sunt cele două reguli după care se ghidează în carieră Leonardo DiCaprio

Leonardo DiCaprio și Camila Morrone se despart după mai bine de 4 ani de relație

Foto: Profimedia Images

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Rezultate parțiale BEC, la 99,55%. Georgescu, pe primul loc. Lasconi și Ciolacu, pe muchie de...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
O structură subacvatică de mari dimensiuni, similară unui vulcan, găsită în largul statului Alaska